Echipamentele de networking si servere sunt printre cele afectate de tarifele impuse de SUA asupra Chinei, din aceasta cauza furnizorii vazandu-se nevoiti sa creasca preturile. Exista, insa, si modalitati de combatere a cresterilor preturilor.
Chiar daca sfarsitul de an a fost plin de provocari pentru profesionistii IT, incepand cu acest an se adauga si grijile cauzate de actiunile administratiei Trump, cu privire la tarifele impuse asupra Chinei pe 24 septembrie 2018.
Companii precum Cisco, Dell, HPE sau Juniper Networks au cerut ca echipamentele de networking si cele de servere sa fie scoase de sub reglementarile tarifare, insa nu au reusit sa convinga guvernul SUA sa faca acest lucru.
Potrivit agentiei de presa Reuters, grupul format din firmele sus-mentionate a declarat : “Prin cresterea costurilor produselor pentru networking, se va impiedica dezvoltarea si adoptarea serviciilor si infrastructurii bazate pe cloud”.
Odata ce tarifele au intrat in vigoare, multi dintre proucatorii originali de echipamente (OEM), s-au grabit sa integreze cresterile de preturi in ofertele lor, si, din pacate, aceste cresteri au fost mutate catre consumatorii finali.
Astfel, Cisco a marit preturile la mai multe dintre produsele sale cu 15 %, cam din prima zi. Juniper Networks a marit cu 3.5 % pretul produselor sale de networking, in prima prima faza, urmand scumpiri ulterioare. Arista Networks a marit pretul la produsele hardware inca de la 1 octombrie 2018. Acestea sunt doar cateva exemple ale schimbarilor de pret practicate de producatorii OEM.
Desi companiile beneficiare vor reusi sa scape neatinse de aceste modificari pana la sfarsitul anului, o alta amenintare se contureaza. Tarifele initiale de 10 % sunt preconizate sa sara la 25 % anul acesta, acest lucru ducand la noi modificari de pret ce vor fi transmise catre consumatorii finali.
Daca preturile vor creste, pot exista moduri in care aceste cresteri pot fi mutate catre investitiile in mentenanta si suport. Intr-un studiu de cercetare efectuat de Gartner si intitulat : “Implementarea acestor 4 practci pentru scaderea costurilor de mentenanta ale retelei”, se consemnau urmatoarele recomandari : “Utilizati in mod activ alternative la optiunile traditionale definite de furnizori, pentru a gestiona mai bine costurile prin analizarea necesitatilor specifice de sprijinire a retelei, pentru a identifica oportunitati, cum ar fi nivelurile de acoperire de economisire si de echilibrare, si pentru a va alinia la fluctuatiile afacerii.”
In cazul nivelului de economisire, solutia agreata ar putea fi orientarea catre pietele secundare de echipamente hardware, deoarece poti obtine echipament reciclat de calitate pentru un pret considerabil mai mic. Aceasta solutie poate elimina anumite costuri pentru suportul echipamentelor hardware, si ofera posibilitatea de a avea o rezerva usor de schimbat, pregatita in orice moment.
Referitor la fiabilitatea echipamentelor reciclate, exista notiunea gresita ca acestea au o rata de esec mult mai mare decat cele noi. Insa nu este cazul, dimpotriva, realitatea este chiar opusa. Rata de esec a echipamentelor scade pe masura ce acestea sunt folosite fara probleme un timp indelungat, esecurile tinzand sa apara fie devreme in timpul vietii echipamentelor, fie foarte tarziu.
Multe dintre echipamente se livreaza deja defecte, si posibilitatea testarii lor exista doar la fata locului, in momentul instalarii. Poate doar 1 din 50, sau chiar 1 din 100 de echipamente este testat de pe linia de productie, prin sondaj.
Producatorii isi “reimprospateaza” gama de produse odata la 12-14 luni, si sunt bucurosi sa anunte companiile despre necesitatea achizitionarii ultimelor produse din oferta lor. Pe masura ce durata de viata a echipamentelor de networking este in crestere, datorita simplificarii design-ului si a folosirii unor componente fiabile, la fel de mult creste timpul intre doua ugrade-uri necesare.
Folosirea solutiei cu pietele secundare de echipamente inseamna, deci, ca poti achizitiona produse ieftine, fiabile si cu durata de viata optima. Si asta e o modalitate de a evita cresterea costurilor impusa si transmisa de catre OEM.
Pe masura ce Cisco sau alti producatori OEM vor creste preturile si restrictionarile legate de echipamentele necesare, este necesar sa realizam faptul ca exista optiuni viabile. Piata secundara ofera astfel de optiuni pentru servisarea infrastructurii companiilor cu ajutorul echipamentelor secundare ce pot asigura acelasi nivel de succes si fiabilitate asteptat de la produsele OEM.
Desi in prezent este neclar rezultatul politicii tarifelor propuse de administratia Trump asupra Chinei, este clar ca preturile vor continua sa urce si sa afecteze bugetele companiilor.
Indiferent de cand si daca, piata secundara este pregatita sa ofere o alternativa viabila la cresterile de preturi impuse de modificarea tarifelor, oferind consumatorilor finali posibilitatea de a avea piese de schimb pregatite oricand la preturi foarte mici.
Preluat de pe Network World